On the extinction Path!

Nu stiu cine se gandeste la asta, dar eu ma gandesc destul de des ca o sa ajungem si noi pe cale de disparitie , ca aproape toate animalele de pe planeta: elefanti, gheparzi, tigri, specii intregi de pesti, balene, specii de pasari, si cate ar mai fi.. Ele ajung pe care de disparitie din cauza omului

(cum ar fi cazul cainelui Dingo) , sau la un moment dat lupii care erau vanati,

bizonii aproape eradicati (nici nu mai stiu unde ar mai fi acum bizoni), zimbri din Romania care au desparut de 200 de ani, focile ucise cu bestialitate.

Oamenii se joaca de prea mult timp cu biodiversitatea ecosistemelor din intreaga lume , si nu avem decat de pierdut daca tot ce facem este doar sa exploatam si atat. Exploatam pana cand nu mai ramane nimic, noi am produs efectul de sera, noi oamenii stim sa facem multe lucruri si nu de fiecare data inventiile noastre duc la ceva bun.

Parerea mea este ca oricat de mult am exploata, chiar daca nu o sa mai ramana animal pe Pamant si o sa incepem sa ne mancam intre noi, planeta va stii intotdeauna sa se refaca dupa orice..cataclism..
La fel ca dupa era dinozaurilor.
Si asa cum noi incercam sa dam viata dinozaurilor si sa ne imaginam ce s-a intamplat cu ei, poate ca si noi o sa fim descoperiti ca o civilizatie pierduta in propriul consum.

Destinatie: acum!

(ascultati in timp ce cititi)
Lynyrd Skynyrd - Freebird

Va intrebati de ce mereu avem un ideal? un scop, un tzel...?
Va intrebati de ce e necesar acest scop? Ca sa ne dea speranta, sau ca sa ne dea vointa de a continua, de a ajunge undeva?
Pana la urma, scopul este pentru a ne da linistea sufleteasca ca trebuie sa facem ceva cu viata noastra pentru a ne atinge tzelul. Dar mai important decat scopul este drumul in sine pe care il parcurgem.
Imaginati-va cum ar fi sa ne atingem toate scopurile din prima, fara sa ne oprim si sa vedem pe unde mergem, fara sa ne uitam in stanga sau in dreapta, fara sa admiram privelistea sau sa ne bucuram de o adiere de vant (cati dintre noi mai fac asta sau mai realizeaza cat de placut este sa uiti de tine ascultand zgomotele normale?), fara sa ne uitam la cer intr-o noapte senina la mare sau la munte sau sa admiram luna, fara sa ne bucuram de felul in care orasul prinde viata. Ca sa fim sinceri acum, trebuie sa recunoastem ca s-au uitat de mult aceste lucruri. Nici cand facem o pauza de munca nu mai facem nimic pentru noi. Nu ne lasam dreptul la esec, la o mica pauza. Sunt mult prea multi care gandesc ca aceste lucruri nu mai conteaza, incat ceea ce scriu pare banal si poate chiar prostesc. Dar cea mai mare greseala este ca uitam sa fim copii indiferent de varsta; uitam sa visam si ne afundam din ce in ce mai mult in agitatia unei zile pline de munca, in linistea pe care ne-o da acea monotonie construita in jurul nostru.
Frica de a trai, frica de a fi liberi, frica de a nu mai depinde de nimeni, aceste lucruri ne tin departe de fericirea care ne este atat de la-ndemana.
Singurul lucru pe care nu il vedem si pe care nu il realizam este acela ca pana la urma, mai important decat scopul in sine este drumul parcurs pana acolo. Nu destinatia, ci drumul ne face oameni. Si cum noi vrem totul cat mai repede si daca se poate Acum!, ne pierdem pe noi insisi.

Avem o viata intreaga pentru a ne gasi drumul catre scopul ales. De ce sa nu fie unul placut?