Primele ganduri

Nu e nevoie sa ne intelem unii pe altii! E de ajuns sa inchidem ochii si sa simtim. Nu ne lasam condusi prea mult de simturi si aici gresim.

Daca ne-am lasa condusi de simturi si de sentimente poate ne-ar fi mai bine decat daca gandim inainte de a face ceva. Cu totii uitam ca viata o traim o data! Ca ni s-a dat sa o traim cum vrem, si ne lasam scufundati prea mult in alte treburi cotidiene, in alta viata care ne fura de fapt ceea ce trebuie sa facem si sa fim!

Eu vreau sa simt!!! Vreau sa inchid ochii si sa simt cu adevarat vantul pe fata mea, sa aud frunzele, sa vad lumina placuta a soarelui printre ramurile copacilor, sa observ din alt unghi si cu alti ochi copii din parc, batranii de pe banca, tinerii de pe alee. Vreau sa nu ma mai simt complexata de lucruri banale, complexe intiparite de alti si nu de mine: ca sunt fata, ca sunt tanara, ca sunt visatoare, cu capul in nori, imatura. Sunt catalogari ale unor oameni care vad ca si mine lucrurile dar le e frica sa recunoasca; sa recunoasca ca desi nu traiesc viata pe care si-o doreau, singurii vinovati pentru asta sunt chiar ei. Greseala e urmatoare: ne uitam in gura celorlalti si uitam sa ne lasam purtati de val. Viata trebuie simtita in aceesi masura cu felul in care o traim. Cand am iesit intr-o seara de la serviciu, un loc unde nu am unde sa ma uit pe geam decat daca intru in biroul altor colegi, m-am hotarat sa merg pe jos acasa, desi faceam cu tramvaiul 20 de minute sau mai mult! Pe drum, m-a atras ceva: eram langa biserica Sf.Mina, mai exact langa garduletul ce imprejmuieste spatiul verde de langa biserica. Seara se lasa incet, si soarele inca se mai vedea. Mi-am gasit un loc pe acel gard, undeva in spatele unui pom, si m-am uita la soare cum disparea usor printre copaci. Ma uitam la iarba, la oamenii care treceau, si pur si simplu stateam. Stateam si nu faceam nimic. Nici macar nu m-am miscat din loc. Am stat asa, privind. O Ora!!! Pana a apus soarele si nu se mai vedea nimic, dar inca mai era cerul luminat. Dupa care m-am ridicat, m-am suit in tramvai si m-am dus acasa. Consider ca toti trebuie din cand in cand sa punem pauza la tot ce se intampla in jurul nostru, sa spunem Stop, sa luam o gura de aer si sa continuam!

Ce-mi doresc acum cel mai mult e sa stau intinsa .. pe iarba.. si sa ma uit la soare, la copaci, si uit de tot, si sa stau... Asta e ce simt eu dupa ce, zilnic, fac acelasi si acelsi lucru. Simt nevoia de liniste, de timp cu mine, sau pur si simplu sa stau cu cineva fara sa zic nimic.